Sâmbătă, 10 SEPTembrie, de la 15:00
La Centrul Național al Dansului București

*Participarea la conferință este gratuită, iar rezervarea locurilor se face prin completarea formularului alăturat. Evenimentul se va desfășura în limba engleză.


Despre conferință

O mulțime de oameni; o sărbătoare; un călugăr; un rege detronat; o femeie în suferință, singură, apoi reunită cu prietenii și liniștită cu ajutorul muzicii. Acestea sunt scene de „coreomanie”: nu o boală epidemică, nici un fenomen bizar, ci conglomerări de oameni cu energie intensă pe care le-am numit coreozone. De mii de ani, femeile și bărbații și-au eliberat tensiunea, furia și bucuria prin jocuri festive, sau au atins stări de extaz pentru a descoperi alte fațete ale adevărului și dreptății. Și totuși, văzute prin ochii trecătorilor, aceste scene par adesea înspăimântătoare, inexplicabile, și nebunești – sunt patologizate, uneori ridiculizate sau incriminate. În această conferință, voi oferi o serie de fragmente, scene și reflecții critice pentru a încerca să ne gândim la modul în care noțiunea de „boală a dansului” se potrivește cu momentele disparate ale vieții de zi cu zi care au ajuns să fie descrise în termeni epidemiologici și „contagioși”. Scopul meu va fi să articulez un vocabular critic și un limbaj cu ajutorul căruia să găsim zonele de siguranță, securitate și îngrijire care alimentează în același timp sentimente sublime de abandon euforic și adunări energetice, asamblaje și colecții de forțe necesare supraviețuirii.

 

Despre Kélina Gotman (CA/UK)

Kélina Gotman este autoarea cărții Choreomania: Dance and Disorder (Oxford University Press, 2018, câștigătoare a Premiului David Bradby pentru cercetare remarcabilă), Essays on Theatre and Change: Towards a Poetics Of (Routledge, 2018), co-editor al Foucault's Theatres (Manchester University Press, 2019), precum și al volumului Performance and Translation in a Global Age (Cambridge University Press, în curs de apariție), și editor al cărții în patru volume Theories of Performance: Critical and Primary Sources (Bloomsbury, 2022). Este traducătoarea cărții lui Félix Guattari The Anti-Oedipus Papers (Semiotext(e), 2006) și a cărții The Snakes (Cue Press, 2016) de Marie NDiaye, printre alte lucrări pentru scenă. Scrie extensiv despre teoria critică și culturală, istoria și filosofia disciplinelor și instituțiilor, limbaj, scriere, traducere, performance, coregrafie și studii critice despre medicină și științele sănătății. De asemenea, a colaborat la nivel internațional în sectoarele artelor și muzeelor, iar cel mai recent a fost profesor invitat în Recherche-Création în cadrul Departamentului de Filosofie al Universității Toulouse Jean-Jaurès, precum și profesor invitat Friedrich Hölderlin în dramaturgie comparată la Goethe-Universität Frankfurt, profesor invitat la School of the Art Institute din Chicago, cercetător invitat la Society for the Humanities din cadrul Cornell University, și cadru didactic asociat la Slade School of Fine Art UCL, precum și la Bard College, The New School și Columbia University. Este profesoară de performance și științe umaniste la King's College London, și în 2022-2023 cercetătoare la Leverhulme Research, unde dezvoltă un nou proiect despre energie și modalități de lucru. S-a născut și a crescut în Montreal.