Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FC Voluntari - Dinamo 2-3 | Meci de infarct în Ilfov, pe muchie de cuțit. Gazdele au ratat penalty în minutul 90+7

Maria Olteanu

Actualizat 20/08/2023 la 01:28 GMT+3

FC Voluntari și Dinamo au oferit un meci de infarct, sâmbătă seara, în Ilfov, cu răsturnări de situație și dramatism până la final. Gazdele au condus 1-0, Dinamo a revenit și a făcut 2-1, Voluntari a egalat la 2, ca mai apoi trupa din Ștefan cel Mare să dea lovitura pe final. Voluntari a ratat penalty în minutul 90+7, iar bucureștenii bifează al doilea succes consecutiv.

Dinamo - Botoșani. Sursa: GSP.

Credit imagine: Eurosport

După ce a bifat primul succes de la revenirea în Superligă, 1-0 cu FC Botoșani, runda precedentă, Dinamo a abordat tot cu gândul la succes duelul cu FC Voluntari, jucat sâmbătă, în Ilfov.
Trupa lui Burcă a semnat prima ocazie din meci în minutul 8. Larrucea și-a încercat șutul de la distanță, dar Vâlceanu a fost la post și a prins fără emoții.
La poarta cealaltă, FC Voluntari a încercat și ea să fie periculoasă. Nemec a fost lansat în careu, dar goalkeeper-ul bucureștenilor s-a opus și a îndepărtat la timp pericolul.
Tot ilfovenii au continuat să preseze în fața propriilor fani. Sigurjonsson a amenințat poarta lui Dinamo din lovitură liberă, dar Golubovic a scos salvator, direct în corner. Până la urmă insistența gazdelor s-a materializat în gol, în minutul 19. De la colțul terenului, balonul a fost deviat în fața porții, unde Matricardi s-a întâlnit perfect cu mingea pe care a trimis-o în poarta lui Golubovic, deschizând scorul în Ilfov.
Doar cinci minute au avut avantaj cei de la Voluntari, pentru că Dinamo a restabilit egalitatea în minutul 24 al confruntării.
Goncalo a trimis puternic un șut fără șanse pentru Vâlceanu, care nu a mai putut interveni, scorul fiind din nou egal, 1-1.
Până la pauză, FC Voluntari a mai avut o ocazie, dar Golubovic s-a opus la timp, iar la cabine s-a intrat la egalitate, 1-1.
CITEȘTE ȘI:

Dinamo, al doilea succes consecutiv din Superligă

Imediat după revenirea de la cabine, trupa din șoseaua Ștefan cel Mare a dat lovitura la Voluntari. În minutul 46, elevii lui Burcă au preluat conducerea, 2-1, după ce Costin a profitat de o neînțelegere în defensivă între Armaș și Vâlceanu, expediind balonul în poarta goală.
Văzută egalată și mai apoi condusă, Voluntari a încercat să iasă la atac în căutarea celui de-al doilea gol.
Ilfovenii au avut o ocazie mare în minutul 58, Sigurjonsson l-a găsit ideal pe Doru Andrei, care a pătruns în careu în speranța de a da lovitura, dar Golubovic s-a opus cu blocajul său.
Tot FC Voluntari a continuat să preseze, în căutarea golului egalizator. Aliji a centrat în careu pentru Sigurjonsson, însă acesta a trimis cu capul, peste poartă.
Până la urmă, Dinamo s-a văzut egalată înainte de a intra în ultimele 10 minute ale întâlnirii. Boboc a trimis pasa în fața porții pentru Nemec, care nu a iertat și a dus scorul la 2-2.
Finalul de meci a fost dramatic la Voluntari. Dinamo a introdus mingea în poartă, reușita a fost inițial amânată de la margine, dar după câteva minute golul a fost validat din camera VAR, Dinamo preluând din nou conducerea pe tabelă, 3-2.
Momentele de dramatism au continuat, iar finalul de joc a fost interzis cardiacilor. Voluntari a primit penalty, după ce s-a ajuns din nou la sistemul VAR, dar Sigurjonsson a executat lamentabil, iar scorul a rămas 3-2 în favoarea lui Dinamo, care bifează al doilea succes consecutiv în Superligă.
După acest meci, trupa din Ștefan cel Mare urcă pe locul 7 în clasament, cu 7 puncte, la egalitate cu CFR Cluj, care are două meciuri în minus însă.
Runda viitoare, Dinamo așteaptă pe teren propriu vizita celor de la Petrolul, vineri, 25 august, de la ora 21:30. De partea cealaltă, FC Voluntari se va deplasa la Galați, pentru jocul cu Oțelul, programat tot vineri, de la ora 18:30.

FC Voluntari - Dinamo, echipele de start

  • FC Voluntari: Vâlceanu - Ricardinho, Matricardi, Armaș, Aliji - R. Boboc, V. Rață, Crepulja, Doru Andrei - Sigurjonsson, Nemec. Rezerve: J. Collado, Paz, Voican, M. Răduț, A. Niță, R. Popescu, Al. Munteanu, Andres, Dumiter. Antrenor: Marin Dună
  • Dinamo: Golubovic - Moura, Patriche, Homawoo, Amzăr - Bena - Bani, Larrucea, Politic, Cr. Costin - Gregorio. Rezerve: Dujmovic, Ilic, Țîră, D. Iglesias, Borcea, Abdallah, Giafer, R. Grigore, A. Florescu. Antrenor: Ovidiu Burcă
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo